duminică, 20 martie 2011

Manifestul "Marşului pentru viaţă" 2011: Spune "DA" vieţii!

Participanţii la “Marșul pentru Viață” care va avea loc sâmbătă, 26 martie 2011, în București, Timișoara, Satu Mare și Fălticeni:

Cheamă societatea la o mai mare conștientizare a valorii vieții umane, la respectul și apărarea acesteia, de la concepție până la moartea naturală; la protejarea specială a familiei tradiționale, bazată pe căsătoria heterosexuală şi monogamă,

Proclamă darul vieții ca fiind dreptul primordial, natural și inalienabil al oricărei ființe umane, iar familia, ca unicul loc propriu al exprimării iubirii sexuale şi al procreaţiei,

Cer ca toate partidele politice să includă în programele lor electorale hotărârea de a apăra viața, a promova familia și a opri "cultura morții" care își face simțită prezența distrugătoare în România de multe decenii. În mod special solicită abolirea întregii legislații care permite avortul,

Consideră că autoritățile trebuie să susțină femeia însărcinată și să implementeze o protecție activă pentru nou-născuți, întrucât aceștia reprezintă cel mai important bun al națiunii române și de ei depinde viitorul nostru comun,

Solicită protecție specială pentru persoanele cu handicap, pentru bătrâni și pentru bolnavii în stare terminală, prin asigurarea de mijloace care să îmbunătățească viața și să ușureze suferința,

Cer recunoaștere neîngrădită pentru dreptul la obiecția de conștiință al personalului medical și sunt ferm alături de cei care îl invocă în refuzarea practicilor anti-viață, precum avortul,

Se angajează să susțină și să acorde votul lor doar forțelor politice și candidaților care afirmă valorile vieții, ale familiei și moralei creștine, fără compromisuri și surogate,

Fac apel la mass-media să transmită o imagine pozitivă a vieții, maternității și sarcinii,

Îndeamnă cetățenii de bună credință să activeze în organizațiile civice provita și profamilia din întreaga țară, pentru a-și uni vocile în apărarea acestor idealuri.

Semnatari:

ORGANIZAŢII

Asociaţia Pro-vita – Fil. Bucureşti
Federaţia Pro-vita Ortodoxă
Asociaţia Darul Vieţii
Asociaţia Sfânta Treime - Timişoara
Asociaţia Clinica Provita Internaţional
Fundaţia Clinica Provita – Bucureşti
Asociaţia Familiilor Catolice “Vladimir Ghika”
Alianţa Familiilor din România
Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului
Asociația „Bucovina Profundă”
Asociaţia Provita Media
Mişcarea Sf. Andrei
Asociaţia Preasfânta Inimă a lui Isus
Asociaţia Sf. Egidiu
Organizaţia EMMA, fil. Satu Mare
Uniunea Bulgarilor din Banat
Centrul Areopagus
Fundaţia Estera
Asociaţia Casa Gratis Pro Deo
Asociaţia Familia şi Viaţa
Societatea Ştiinţifică Jacques Maritain din România
Forumul Civic Creştin


CULTE

Mitropolia Banatului (Biserica Ortodoxă)
Protopopiatul Fălticeni
Dieceza Romano-Catolică de Timişoara (Biserica Romano-Catolică)
Episcopia Greco-Catolică de Lugoj (Biserica Greco-Catolică)
Biserica Betel - Timişoara
Biserica Filadelfia - Timişoara
Biserica Apele Vii - Timişoara
Biserica Internaţională Presbiteriană - Timişoara
Biserica Reformată Cetate - Timişoara
Biserica Reformată Fratelia - Timişoara
Biserica Aletheia - Timişoara
Biserica Agape - Timişoara
Biserica Sf. Francisc - Satu Mare
Biserica Calvaria - Satu Mare
Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel - Satu Mare
Biserica Sf. Anton - Satu Mare
Biserica Baptistă Emanuel – Satu Mare

PARTIDE POLITICE

Partidul Național Tărănesc Creștin-Democrat
Partidul "Pentru Patrie"

2 comentarii:

  1. cu bucurie voi participa alaturi de sotie si prieteni la acest mars in Bucuresti. M-ar interesa cum am putea contribui la desfasurare si organizare. cat de putin.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumim, Bogdan.
    Ia legaura cu organizatorii din Bucuresti!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! ORICE mesaj incitator și provocator va fi șters.