Spre Catedrala Mitropolitană |
MARŞUL VIEŢII ÎN TIMIŞOARA
Cca 1.000 de oameni din toate cultele s-au alăturat sâmbătă, 26 martie în Timişoara, pentru a celebra împreună viaţa şi familia creştină. „A fost o sărbătoare a bucuriei! Amuzamentul putem să ni-l producem singuri, însă bucuria ne-o dăruieşte Dumnezeu – aceasta nu putem noi să ne-o producem! Iar marşul de sâmbătă a fost un eveniment al bucuriei”, a spus invitatul special al Marşului, Joannes Bucher, coordonatorul pentru Europa din partea Organizaţiei Internaţionale Human Life International.
Alţi invitaţi şi participanţi de seamă au fost senatorul Gheorghe David, deputatul Cristi Dugulescu şi un reprezentant al deputatului Covaci. Sprijin logistic am obţinut din partea deputatului Mircovici, care nu a putut fi prezent. La punctele terminale şi în diversele locuri de oprire au luat cuvântul PS Alexandru, Episcop greco-catolic de Lugoj; Vicarul general al Diecezei Romano-Catolice de Timişoara, pr. Dirschl; Pr. Silviu Damşe, reprezentantul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Timişoara; Monseniorul Todea si pr. Titus Sas, trimişi din partea PS Episcop Crihălmeanu de Cluj; Pr. Emanuel, trimis din partea Arhiepiscopiei Romano Catolice de Bucuresti; Părintele Protopop Fazakas (Biserica Reformată); dl. Ghiţă Alexei (directorul Fundaţiei provita Estera); Pastorul Baptist Alex Neagoe; Pastorul Bisericii Filadelfia, Ticu Leontescu; pastorul Bisericii Agape, Adi Magheţ; şi nu în ultimul rând pr. Ioan Chişărău, preşedintele Asociaţiei Darul Vieţii.
La conferinţa de presă care a urmat imediat Marşului au luat cuvântul reprezentanţii tuturor cultelor şi a asociaţiilor provita, şi au arătat încă o dată importanţa mesajului de apărare a vieţii.
În Piaţa Unirii participanţii, în frunte cu copilaşii îmbrăcaţi în alb, au depus flori la Statuia Sfintei Treimi, în cinstea memoriei tuturor copilaşilor avortaţi din România, şi s-a păstrat un moment de reculegere. Tricourile copiilor au fost însemnate cu cuvintele: „Mami şi tati, vă mulţumesc că exist!”
Noi cei din oraşele ţării (Bucureşti, Satu Mare, Fălticeni şi Timişoara) nu am fost singurii care am organizat acest eveniment – în multe ţări din lume poporul se scoală în picioare pentru a salva ce a mai rămas din populaţia pe cale de dispariţie: 40.000 în Paris (23 ianuarie ac.), 400.000 în Spania, 300.000 în Washington, 40.000 în Peru, în jur de 4.000 în Bruxelles (27 martie 2011).
Iar cel mai important lucru a constituit faptul că au fost unite toate cultele din Timişoara, fapt însemnat pe o pancartă de 4 metri: „UNIŢI PENTRU VIAŢĂ ŞI PENTRU FAMILIA CREŞTINĂ!”
Mulţumim special fanfarei Bisericii Betel care a trezit acest oraş adormit şi a înălţat inimile noastre întru recunoştinţă şi bucurie pentru faptul că îl avem pe Dumnezeu cu noi.
Dintre numeroşii reprezentanţi mass-media, ca şi anul trecut, Televiziunea Alfa & Omega s-a remarcat prin fidelitate şi devotament pe tot parcursul evenimentului.
Prezenţa tinerilor a fost covârşitoare - cca 75 % din participanţi - iar entuziasmul lor a fost contagios.
Împreună cu timişorenii, au mai sosit participanţi din Teiuş, Turnu Severin, Dudeştii Vechi, Arad, Cluj, Bucureşti, un grup de 29 de tineri din Voiteni.
Câteva gânduri împărtăşite: mamele poartă în pântece sanctuarul unei noi vieţi, ele vor da naştere copiilor, care vor fi alinarea bătrâneţelor noastre; ne punem nădejdia în politicienii noştri, pe care căutăm să-i sprijinim prin formarea unei mentalităţi provita; avem toate argumentele adevărului de partea noastră şi de aceea suntem deja învingători; asemenea sclaviei şi discriminării negrilor, care s-au desfiinţat printr-o argumentare înţeleaptă, putem şi noi să restabilim respectul faţă de copilul nenăscut prin atitudinea şi acţiunea noastră; nu ne este teamă de duşmanii vieţii şi vom îngenunchia împreună pentru a obţine har şi milă de la Dumnezeu; nu vom permite celui mincinos de la începuturi să ne dezbine în ceea ce avem în comun: valoarea sfântă a vieţii şi a familiei concepute şi dăruite de Dumnezeu nouă; ne-am adunat acolo pentru a înapoia lui Dumnezeu dreptul de autor al vieţii şi al familiei; Europa este pe cale de dispariţie dar sunt semne mari de speranţă: noii apărători ai vieţii care sunteţi dumneavoastră, cei care vă veţi implica în apărarea vieţii şi a familiei tradiţionale.
Fie ca cetăţenii Timişoarei şi cei ai întregii ţări să se trezească din somnul raţiunii, care produce monştri, şi să renunţe la uciderea pruncilor, pentru a găsi har şi binecuvântare la Dumnezeu, cât timp nu este prea târziu!
A consemnat Gerda Chişărău
Foarte bine. Ma bucur ca au fost atat de multi oameni care au spus da pentru viata.
RăspundețiȘtergere