Asumă, ajută, adoptă! Vino la „Marșul pentru viață”!
- Comunicat pentru presă -
România, 18 martie – Mai sunt doar
câteva zile până la începerea manifestărilor denumite „Marşul pentru Viaţă”,
eveniment organizat în 29 de orașe și comune de asociații și fundații civice creștine
din România.
Ajuns la a treia
ediție națională, cu o participare în creștere, „Marșul” are ca scop afirmarea și
sprijinirea unor valori esențiale: dreptul la viaţă al tuturor persoanelor
începând din momentul concepţiei şi familia ca temelie a unei societăţi
prospere.
Tema din acest
an a „Marșului pentru Viață”, prezentată sub forma unui mesaj-manifest adresat
publicului, este „Iubește-i pe amândoi! - Asumă, ajută, adoptă!” Manifestul este
o invitație la implicare în sprijinul femeilor însărcinate, care sunt
constrânse să apeleze la avort din cauza indiferenței și a lipsei de ajutor,
uneori chiar din partea celor apropiați.
Această
adevărată formă de violenţă împotriva femeilor care poartă o sarcină
neaşteptată nu trebuie să ne mai lase indiferenţi. De aceea, sunt
aşteptaţi la marş „toţi cei care cred că dreptul la viaţă este unul dintre
drepturile fundamentale ale omului, iar dragostea şi compasiunea faţă de o mamă
şi copilul ei reprezintă cea mai nobilă formă de implicare civică.”
Societatea
trebuie să facă astfel încât un copil să nu fie perceput ca un obstacol în
calea împlinirii unei femei, a bunăstării ei ori a realizării profesionale.
Copilul este un dar pe care o femeie îl aduce societăţii, iar aceasta este
datoare cu întreg sprijinul necesar. De aceea, organizatorii consideră
că femeile merită să fie sprijinite personal, dar și pe plan social și
politic prin promovarea unor legi care să ușureze situaţia financiară dificilă,
să faciliteze adopţia şi să facă accesibilă consilierea în sarcina nedorită.
În acest sens, astăzi
a fost depusă la principalele instituții ale statului o petiție, semnată de peste 70 de organizații non-guvernamentale.
Prin petiție se solicită adoptarea unei legislaţii favorabile vieţii şi
familiei și a unor programe de educație coerente, în contextul în care România
continuă să aibă una din cele mai ridicate rate ale avortului dintre toate
ţările Uniunii Europene și suferă o degradare accentuată a importanței familiei.
Până în acest
moment, 26 de orașe și 3 sate din România și-au anunțat participarea la „Marşul
pentru Viaţă”. Evenimentul începe în 22 martie la Cluj-Napoca, Fălticeni și Tg. Neamț,
continuă în 23 martie la Alba-Iulia, Arad, Bacău, Bistrița, Brașov, București, Buzău, Caracal,
Constanța, Deva, Iași, Onești, Oradea, Pitești, Satu Mare, Slatina, Suceava, Târgoviște,
Timișoara, Tg. Mureș, Tulcea; în 24 martie se organizează în Craiova, Sf.
Gheorghe și satele Adășeni și Tudor Vladimirescu (jud. Botoșani), pentru a se
încheia în 25 martie, de ziua Bunei Vestiri, la Zoițani (Botoșani). În unele
orașe (Arad, Iași) manifestările sunt mai complexe și se întind chiar pe durata
a 2-3 zile.
Cu fiecare
ediție, „Marșul pentru viață” din România este tot mai aproape de tradiția
evenimentelor similare din mari orașe ale lumii, precum Washington, Paris,
Berlin, Bruxelles, San Francisco, Toronto şi Budapesta.
Pentru mai multe
informaţii - cum ar fi Manifestul, traseele, programele complete și datele de
contact ale colectivelor locale de organizare, vă rugăm să accesați pagina de
internet www.marsulpentruviata.ro.
Si la Buzau va avea loc acest mars organizat de Parintele Mihail Milea si va incepe de la Bisericuta Copiilor Sfantul Sava sambata 23 martie, ora 13.
RăspundețiȘtergereO mica sustinere...http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/daca-mama-te-ar-avortatt-1_514b471a00f5182b8539b404/index.html
RăspundețiȘtergereCu binecuvantare
Autorul
Din pacate in Suceava marsul este exclusivist ortodox. Orice crestin al altei confesiuni decat cea mentionata este considerat eretic de catre domnul Mircea Puscasu membru al asociatiei Bucovina Profundă iar participarea sa de neacceptat la acesta initiativa curajoasa si necesara a dumneavoastra. Deoarece aceasta actiune a fost confiscata ca "fiind a lor" nu putem decat sa va insotim in rugaciunile noastre. Fiti binecuvantati !
RăspundețiȘtergereYouTube: Marsul pentru Viata 2013 - Oradea
RăspundețiȘtergerehttp://youtu.be/emGAeK8LNQg