sâmbătă, 23 martie 2013

Marşul pentru Viaţă la Târgu Mureş



Marşul pentru Viaţă 2013 - Târgu Mureş - ştire radio

Cristina Bulbescu

Sute de târgumureşeni au înfruntat frigul şi au manifestat sâmbătă, împotriva avorturilor. Este vorba de a doua ediţie a Marsului pentru Viaţă ce a avut loc la Tîrgu-Mureş şi la care au participat bisericile creştine şi organizaţiile provita.

Manifestarea a avut loc concomitent în peste 20 de oraşe ale ţării, astfel de acţiuni fiind organizate în întreaga lume, în preajma sărbătorii Bunavestire.

„Spune DA Vieţii!”, „Copiii vor viaţă şi nu moarte!”, „Viaţa începe de la concepţie!”, „Doctore, spune-i mamei să mă nască!” sunt câteva din sloganurile purtate de cei peste 200 de participanţi la a doua ediţie a Marşului pentru Viaţa ce a avut loc sâmbătă la Tîrgu-Mureş.

Manifestarea a început în Piaţa Teatrului după care a fost înconjurat centrul oraşului într-un marş al tăcerii iar, la final, toţi cei interesaţi au putut viziona un film documentar la Cinematograful Arta.

Organizatorul Marşului pentru Viaţă, protopopul greco-catolic din Tîrgu-Mureş, Dan Fodor, spune că datoria creştinilor, mai ales acum, în Postul Paştelui, este să luptăm pentru Viaţă, să oprim sacrificiile umane şi cultura morţii.
Toţi medicii ştiu şi se poate vedea şi pe aparate, că la scurt timp de la concepţie în mijlocul uterului pulsează o inimă, spune medicul specialist ginecolog din Tîrgu-Mureş, Caterina Grif. Aceasta a lansat şi un apel la adresa tuturor cadrelor medicale să apere viaţa, aşa cum au jurat să o facă.

Cu ocazia marşului a fost lansat şi un manifest în scopul afirmării la viaţă a tuturor persoanelor şi pentru schimbarea morală, în special a tinerilor, prin stăvilirea falsei campanii de educaţie sexuală şi interzicerea promovării culturi pornografice.

Tîrgumureşenii care au participat la această acţiune au dorit să facă o jertfă, înfruntând frigul, pentru ca Viaţa să fie susţinută, copiii să fie lăsaţi să trăiască, fiecare dintre ei fiind un dar de la Dumnezeu.

Manifestarea  fost organizată de Protopopiatul greco-catolic în parteneriat cu Primăria Municipiului Tîrgu-Mureş cărora li s-au alăturat Liga Tineretului Ortodox, Biserica penticostală şi Fundaţiile Mater şi Kiwi.

Potrivit datelor statistice oficiale, în ultimii 55 de ani în România au fost făcute circa 23 de milioane de avorturi, dintre care 8, în ultimele două decenii.

În judeţul Mureş întreruperile de sarcină sunt în creştere, avorturile la minore fiind, de asemenea, mai mari cu 25 de procente în ultimul an. Dacă în 2011 s-au înregistrat peste 400 de cazuri de fete cu vârsta de până la 19 ani care au făcut avort, anul trecut numărul acestora a ajuns la 500. Mai şocant este faptul că au solicitat în ultimii 2 ani întrerupere de sarcină peste 70 de fete cu vârsta sub 15 ani.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atenție! ORICE mesaj incitator și provocator va fi șters.