joi, 29 martie 2012

Strigat-a către Cer sângele vărsat !

Marşul pentru Viaţă în Timişoara şi simultan în alte 20 de localități ale ţării! 

În data de 24 martie 2012 a sosit ceasul ca sângele vărsat al inocenţilor copilaşi români nenăscuţi în timpul ultimelor 5 decenii şi jumătate să strige către cer şi să fie auzit de mulţi români, care s-au aliat cu multă promptitudine la organizarea Marşului pentru Viaţă în 21 de localități: Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Deva, Fălticeni, Iaşi, Miercurea Ciuc, Oradea, Piteşti, Reşiţa, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Târgovişte, Târgu Mureş, Timişoara, Tămășeni (jud. Neamț), Zoiţani (jud. Botoşani).

Pe lângă numeroasele comunităţi religioase de toate confesiunile şi ONG-uri participante la Marşul din Timişoara s-au aflat şi oaspeţi străini, precum Michelangelo Guttierez de la Luci sull Est din Italia, organizaţie cu o asociaţie proprie pro-vita Voglio Vivere (Vreau să trăiesc); pastorul luteran Hans Kohler de la Misiunea Kwasizabantu; pastor prof. dr. Schirmmacher, purtătorul de cuvânt al Alianţei Evanghelice Mondiale. Dintre personalităţile locale de seamă au fost prezenţi Mons. Johann Dirschl, Vicar general al Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara, parlamentarii: senatorul Gheorghe David, deputatul Cristi Dugulescu, deputat Sorin Stragea, deputat Dorel Covaci, dl. Alexei de la Fundaţia Estera, pastorii Alex Neagoe, Adi Magheţ, Ticu Leontescu, Marius Cimpoae, pr. Silviu Damşe, mai mulţi preoţi greco-catolici, dr. Cristina Valea de la Fundaţia Provita Medica.

Entuziasmul mulţimii de peste 2.500 de oameni a fost conturat de ideea recunoştinţei faţă de generaţia părinţilor noştri care a fost pro-life fără nici o ezitare, altfel noi şi toţi oamenii mari nu ar exista. Primul Marş pro-life s-a organizat încă în urmă cu peste 3.400 de ani de către două moaşe evreice din Egipt, atunci când s-au hotărât să nu-l ucidă pe Moise şi pe Aaron, viitori legislator respectiv preot ai poporului evreu – a arătat pastorul Leontescu. Şi Moise a fost cel mai mare legislator al tuturor timpurilor.


Mons. Ioan Chişărău, preşedintele Asociaţiei Darul Vieţii, a îndemnat din nou pe cei patru parlamentari prezenţi să nu piardă nici o ocazie în parlament de a lua atitudine pentru protejarea vieţii şi a  familiei – îndemn care suntem siguri că dânşii se vor strădui să îl poarte în inimile şi în cugetele lor. Niciodată recensământul ţării noastre nu a ieşit cu spor negativ, a arătat Mons. Johann Dirschl. Lucru grav, căci fără copii nu există viitor!

Societatea a fost în sfârşit sensibilizată faţă de situaţia demografică îngrijorătoare şi a înţeles că îmbătrânirea populaţiei aduce cu sine nenumărate şi greu previzibile probleme social-economice, care deja au îngreunat viaţa românului.

Dintr-o dată, organizaţiile pro-vita din ţară nu mai apar ca fiind obligatoriu radicale şi extremiste, acum viziunea lor pro-natalistă a devenit de-a dreptul utilă şi salvatoare - căci n-au mai rămas alte soluţii. Dezbaterile pe teme demografice şi provita au început să apară în toate cercurile societăţii.

La Oradea Biserica Greco-Catolică a organizat chiar un ciclu de conferinţe în mediu universitar în zilele premergătoare ale Marşului, a iniţiat mede rotunde la nivel parohial şi a dedicat Sărbătoarea Buneivestirii rugăciunii pentru copilaşii nenăscuţi! Episcopii catolici au dat pentru prima oară circulare prin care au motivat credincioşii de a se implica în acţiunile de apărare a vieţii.

Pancartele din Timişoara şi din cele 20 de oraşe au vorbit ceea ce nu se doreşte a fi auzit: „Avortezi, eşti încă mamă, mamă a unui copil mort!”, „Alege să fii mamă, nu criminală!”, „România plânge pruncii avortaţi!”, „România însângerată!”, „Inamicul public nr. unu: copilul nedorit!”, „Mamă, nu mă ucide!”, „Fiecare om mare a fost mai întâi nenăscut!”

În dialog cu Dumnezeu, cu pumnul ridicat spre cer:
- Doamne, dacă eşti iubitor, de ce nu ne dai doctori mai buni, politicieni mai corecţi?
- V-am dat, dar i-aţi avortat!

Confraţii noştri din Constanţa s-au prezentat cu un pătuţ de copil în care zăcea un mic sicriu sculptat frumos... o imagine sugestivă pentru felul în care arată casele şi pântecele femeilor din ţara noastră. Duhoarea morţii a dat peste noi şi încă ne mobilizăm greu!

Multe oraşe au organizat prima dată Marşul în acest an cu 100 de oameni – este exact măsura cu care s-a început la Timişoara acum cinci ani, când a ieşit doar Parohia Reginei Păcii pe stradă purtând icoana Fecioarei Maria de Guadalupe în fruntea coloanei. Dovada faptului că prin constanţă, perseverenţă şi mai ales prin rugăciune se poate mobiliza o bună parte a oraşului, este că anul acesta s-au strâns peste 2.500 de oameni în Timişoara (după numărătoare proprie), dintre care cca 80% au fost tineri. Dintr-o eroare grosolană a Primăriei, care a socotit că o mie de oameni încap cu pancarte de 2,5 m pe spaţiul pietonal aglomerat al centrului, mulţi dintre ei s-au pierdut de traseu, ajungând doar câteva sute în Piaţa Unirii.

Mulţumim fraţilor noştri creştini din toate cultele, mulţumim cântăreţilor, fanfarei, mulţumim liderilor lor care au ştiut să-i motiveze, mulţumim artistului şi organizatorului aproape anonim de pretutindeni care a sprijinit acţiunea concertată cu eforturi nespuse. 

Şi nu în ultimul rând îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată în care a fost proclamată triumfal Legea Lui şi în care sperăm că le-a dat românilor mintea cea de pe urmă cu ajutorul căreia, de aici încolo, vor căuta toate mijloacele pentru a stăvili pruncuciderea, pe care, în nepriceperea lor, au confundat-o cu libertatea post-comunistă!

Gerda Chişărău, Asociaţia Darul Vieţii - Timișoara
PICTURES:
Bucuresti
Cluj Napoca
Iaşi
Oradea
Resita
Satu Mare
Timișoara
Tămășeni
Tîrgu Mureș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atenție! ORICE mesaj incitator și provocator va fi șters.