luni, 25 martie 2013

Marşul pentru Viaţă la Tulcea



Marşul pentru Viaţă organizat pentru prima dată la Tulcea era să nu mai aibă loc, din cauza condiţiilor meteo total nefavorabile: vânt extrem de puternic. În situaţia în care străzile din Tulcea erau pline de cioburi, crengi şi cartoane de pe acoperişuri, organizatorii se gândeau serios să anuleze marşul sau cel mult să marcheze momentul doar la Biserica Buna Vestire aflată în apropierea punctului fixat de întâlnire.

Spre surprinderea noastră (care chiar nu ne aşteptam să mai vină cineva la marş), biserica a adăpostit în final aproape 100 de persoane, majoritatea copii şi tineri. Ne-am organizat în biserică: am împărţit participanţilor revista Pentru Viaţă, copiilor baloane inscripţionate cu mesajele „DA Vieţii” şi „NU Avortului”, câteva bannere din totalul pregătite, candele şi flori. Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a binecuvântat Marşul pentru Viaţă de la Tulcea şi a ţinut un cuvânt foarte potrivit despre situaţia gravă a avorturilor şi natalităţii din ţara noastră şi mai ales din judeţul nostru, aflat pe ultimul loc la numărul de naşteri.

Cu toate stihiile împotrivă, ne-am încumetat totuşi să ieşim din biserică şi să parcurgem măcar o mică parte din traseul propus iniţial şi anume până la următoarea biserică, Biserica Sf. Gheorghe (cu Ceas). După a doua rafală de vânt, mai toate baloanele noastre erau în aer (sperăm să fi ajuns totuşi la cine trebuia..:), la destinaţie sosind cu nasurile îngheţate şi bannerele parţial avariate.

În curtea bisericii, mai pe scurt decât era plănuit, au luat cuvântul doamna Olimpia Popa - din partea organizatorilor marşului, doamna doctor Cobzariu, domnul doctor Vasiliu şi părintele Felix Lucian Neculai, care a citit şi o rugăciune de pocăinţă. Am marcat şi un moment simbolic, de depunere de flori şi candele la landoul gol al unui copil, amintind că ar fi trebuit să fie de fapt cel puţin 22 de milioane de landouri goale.

La un moment dat, o fetiţă (Cristina, clasa a IV-a) şi-a întrebat profesoara de religie care o însoţea „de ce Doamne-Doamne ne încearcă cu vântul ăsta puternic?”. Răspuns frumos la întrebarea ei (şi de fapt şi a noastră) a dat în cuvântarea sa, Preasfinţitul Visarion, care a spus că ne-am adunat astăzi în această parte a ţării, în această zi „frumoasă”, pe o vreme întocmai precum starea morală şi criza spirituală a neamului nostru. Domnul doctor Vasiliu a dat şi dumnealui o interpretare foarte frumoasă, spunând că de fapt nu suntem puţini, ci alături de noi îi avem pe cei 22 de milioane de copii nenăscuţi, care, prin vântul acesta puternic, au vrut să ne mustre şi să ne trezească conştiinţa.
Cu nădejdea că Marşul pentru Viaţă de la Tulcea (organizat aşa cum s-a putut) va avea totuşi ecouri şi rezultate vizibile, încheiem impresiile la cald despre marş, mulţumind din suflet dragilor copilaşi şi tuturor temerarilor tulceni care au venit, în pofida vremii, să susţină dreptul la viaţă al copilului nenăscut.


Organizatorii Marşului pentru Viaţă din Tulcea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atenție! ORICE mesaj incitator și provocator va fi șters.