luni, 25 martie 2013

Timişoara: "Suntem tot mai puţini, tot mai singuri, tot mai vinovaţi!..."



Marşul pentru Viaţă în Timişoara alături de alte 25 de oraşe şi 3 sate în România!

« S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este acesta, că şi vânturile şi marea ascultă de El?” (Mt.8.26-27) Aceasta a făcut Dumnezeu şi în ziua de 23 martie 2013 pentru cei care apără viaţa şi care au participat la Marşul pentru Viaţă, oprind ploaia de o săptămână şi anulând codul portocaliu de ploaie şi furtună din ţară !

În vremurile din urmă nu vor lipsi minunile lui Dumnezeu, dar oamenii nu se vor mai minuna de ele, a spus Chesterton în sec. XIX. Semnul lui Dumnezeu l-au înţeles însă cei chemaţi la lucrarea lui Dumnezeu, cei care au cunoscut iubirea sa înduioşătoare pentru copilaşii nenăscuţi.

Reprezentanţii tuturor cultelor din Timişoara au participat la Marşul din Timişoara. Pentru catolici a avut loc o sf. Liturghie arhierească celebrată de PS Alexandru Mesian la Biserica Sf. Maria Regina Păcii, împreună Mons. Vicar general Johann Dirschl, Vicarul general al Episcopiei Greco-Catolice Pop Angelo şi un sobor de 14 preoţi greco- şi romano-catolici. De asemenea a participat Asociaţia diecezană ASTRU, Şcoala Generală şi Liceul Baptist, au cântat corul de copii de la Biserica Filadelfia, corul Misiunii Kwasizabantu din Voiteni. Pentru prima dată  la acest eveniment a participat şi un medic obstetrician-ginecolog,  Dr. Ionel Cioată, împărtăşind o mărturie edificatoare despre decizia dânsului de a renunţa la practica avortului şi despre schimbarea radicală a vieţii sale (în anul 2000). Totodată i-a  îndemnat pe colegii săi ginecologi, să facă şi ei acest pas, « spre binele lor, al familiilor lor, al sufletelor lor şi pentru eternitatea lor !»

Un efort deosebit a depus fanfara Bisericii Betel, condusă de dl. Olaru, cărora le mulţumim special! Cu muzica lor de marş au umplut toate străzile de bucurie şi de sărbătoare, nu numai pe participanţi!

Părintele Vicar general Dirschl a ridicat întrebarea  cheie „ce ar fi o societate plină de crimă, plină de moarte? Este cu siguranţă sortită ea însăşi morţii...!” Chemarea de a trage semnalul de alarmă aparţine în primul rând creştinilor, discipolilor lui Cristos.

Încotro ne îndreptăm cu societatea noastră, cu ţară noastră? Generaţiile sunt din ce în ce mai subţiri la număr, este la modă familia cu maxim un copil, în măsura în care se mai întemeiază familii; veniturile scad masiv în toate domeniile, populaţia este sugrumată de sărăcie, organizaţiile şi instituţiile statale de ajutor nu mai fac faţă cu ajutorarea celor lipsiţi de mijloacele de subzistenţă. Suferă învăţământul, sistemul de sănătate, al pensiilor iar pe politicienii noştri nu îi preocupă această situaţie. Absenţi în întregime de la acest eveniment, par să fi abandonat această problemă arzătoare, dovedindu-se incapabili să gândească pe bătaie lungă şi să lanseze programe pe termen lung de redresare a natalităţii.

Nici un popor nu a înregistrat vreodată vreun progres social-cultural atunci când s-a instalat regresul demografic bazat pe scăderea natalităţii!

Cultivăm moartea la scară largă în societate, menţinând legea avortului. Poporul este încă suficient de ignorant după bezna ateistă din timpul comunismului, astfel încât interpretează legea ca un fapt de drept. Iată de unde derivă tragedia unui neam. Civilizaţiile în curs de dispariţie nu sunt conştiente de acest fapt, a afirmat Mons. Phillip Reilly.

Copilaşii nenăscuţi, aceşti sfinţi care se roagă în cea mai sfântă catedrală de pe pământ, în pântecele matern, după afirmaţia poetului Ioan Alexandru, se află în cel mai mare pericol! Putem oare să mai stăm cu mâinile încrucişate? Putem să mai privim în altă parte, pretinzând că slujim acestui neam şi că ne iubim ţara?

Cu toţii avem nevoie de Dumnezeu! „Căci suntem tot mai puţini, tot mai bătrâni, tot mai singuri, tot mai vinovaţi, tot mai goi pe dinăuntru, tot mai trişti şi împovăraţi!” a sesizat preşedintele Fundaţiei Estera, Ghiţă Alexei. „Iar Dumnezeu ne oferă ocazia şi prilejul să stabilim acea relaţie cu EL, prin Domnul Isus Cristos, care este temelia adevărului, pentru a ajunge cu adevărat liberi!”

Scopul pentru care atâtea oraşe au organizat Marşul pentru Viaţă este unul nobil şi plăcut în ochii lui Dumnezeu. Nimeni dintre cei peste 600 de participanţi nu s-a putut îndoi de acest fapt, după ce soarele a ieşit în zorii acestei zile binecuvântate.

Cele 26 de oraşe şi 3 sate care au organizat Marşul pentru Viaţă simultan în această zi au tras un semnal de alarmă puternic. România trezeşte-te! Viitorul copiilor tăi este în joc! Datoria fiecărui om este să dea înapoi generaţei următoare ceea ce a primit de la generaţia anterioară! Prin mentalitatea anti-copil acest act elementar de drept este încălcat iar veriga generaţiilor se rupe, generând probleme insurmontabile - paradoxal, tot pentru politicieni!

Sperăm că mulţi cetăţeni au înţeles acest lucru în această zi binecuvântată şi vor înţelege să îşi asume noua viaţă concepută în familia lor. Mulţumiri tuturor celor care s-au angajat fie cu rugcăiunea fie cu acţiunea în reuşita acestui eveniment! Mulţumiri în special Preasfinţitului nostru Episcop Alexandru, preoţilor şi pastorilor care au avut şi vor avea în continuare un rol cheie în mişcarea de apărare a vieţii prin puterea cuvântului şi al exemplului personal!

De aici încolo să încetăm a ne mai ascunde în spatele preocupărilor noastre, atunci când este vorba de protejarea vieţii, a femeii însărcinate şi a familiei. Doar împreună cu Cristos şi uniţi unii cu alţii putem schimba această lume!

Gerda Chişărău, Asociaţia Darul Vieţii, Timişoara (www.darulvietii.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atenție! ORICE mesaj incitator și provocator va fi șters.